Ai o întrebare legată de produse, livrare sau comenzi? Găsește răspunsul rapid mai jos. Dacă ai nevoie de suport tehnic suplimentar pentru alegerea pieselor sau a unui generator, echipa noastră îți stă la dispoziție.
Alegerea se face în funcție de consumatorii pe care vrei să îi alimentezi. Adună puterea aparatelor electrocasnice sau a sculelor care vor funcționa simultan (exprimată în wați/kW). Atenție la echipamentele cu motor (hidrofoare, pompe, aer condiționat, compresoare) – acestea au un curent de pornire de 2-3 ori mai mare decât puterea lor nominală. Dacă ai dubii, contactează-ne înainte de comandă și te ajutăm cu calculul.
Monofazat (230V): Este destinat consumatorilor casnici obișnuiți (electrocasnice, iluminat, scule monofazate).
Trifazat (400V): Este necesar doar dacă ai consumatori trifazați comerciali sau industriali (pompe de căldură mari, motoare trifazate, utilaje de atelier). Un generator trifazat utilizat pentru consumatori monofazați poate crea dezechilibre pe faze dacă nu este încărcat corect.
Sistemul ATS (Automatic Transfer Switch) pornește automat generatorul în momentul în care rețeaua principală de energie electrică cade și oprește generatorul când curentul revine. Pentru ca sistemul să funcționeze, generatorul trebuie să fie echipat din fabrică cu panou de automatizare sau pregătire ATS.
Cel mai sigur mod este să verifici codul de piesă din manualul tehnic al echipamentului tău sau modelul exact al motorului (ex: Honda GX200, Briggs & Stratton, Kipor, etc.). Dacă nu ești sigur, trimite-ne o fotografie cu eticheta tehnică a generatorului și piesa veche pe e-mail sau WhatsApp, iar colegii de la tehnic îți vor indica piesa corectă.
Da, conform legii, ai dreptul de retur în 14 zile. Totuși, pentru a fi acceptată, piesa nu trebuie să prezinte urme de montaj, zgârieturi, pete de ulei sau combustibil și trebuie returnată în ambalajul original intact. Piesele electrice (cum ar fi modulele AVR sau bobinele) care prezintă urme că au fost montate în circuit nu pot fi returnate din motive de siguranță tehnică.
Da. Toate sculele comercializate sunt noi, originale și vin însoțite de certificat de garanție. Garanția standard este de 24 de luni pentru persoanele fizice și 12 luni pentru persoanele juridice (firme).
Da, în magazinul nostru găsești atât sculele profesionale, cât și consumabilele necesare: discuri de tăiere, carote, uleiuri speciale pentru motoare în 2 sau 4 timpi, filtre și accesorii pneumatice.
Generatoarele portabile ușoare și sculele se livrează prin curier rapid standard. Generatoarele industriale sau cele care depășesc greutatea de 50-60 kg sunt livrate pe palet, prin servicii de Cargo, pentru a asigura integritatea echipamentului. Transportul pe palet se face până la limita accesului auto al mașinii de curierat.
Costul transportului este calculat automat în pagina de finalizare a comenzii (Checkout) în funcție de greutatea totală a coletului și de adresa de livrare. Pentru comenzile care depășesc o anumită valoare, oferim transport gratuit (verifică bannerul de pe prima pagină pentru pragul actual).
Poți plăti securizat online cu cardul bancar (integral), prin ordin de plată (OP) în baza unei facturi proforme.